filmov
tv
#12 - Povestiri din folcDor - Petrica Miulescu Irimica
Показать описание
Așadar, omul simplu este asociat cu puținul, cu neimportantul, comunul. Când de fapt, după tălmăcirea mea, simplitatea este o calitate specifică oamenilor modești, cu mult bun simț. Care nu au nevoie să epateze ca să treacă neobservați. În înțelepciunea minții unui om simplu trebuie să fii tu însuți, nimeni altcineva. Care să se recunoască în fiecare oglindă în care se privește. Pentru că atunci când nu este disimulată, modestia este o virtute.
Și dacă oamenii "sunt drumuri care șerpuieșc prin viață îndreptându-se către un vis" - Petrică Miulescu Irimică nu s-a oprit niciodată din visat. Nici chiar atunci când visul i s-a împlinit. A visat să cânte, copil fiind, iar cântecul a avut nevoie de el, ca să prindă viață. S-au întâlnit pe ulițele copilăriei din satul lui drag, sat "mai mândru ca Parisul." Sau poate că pentru prima oară, prin Taina Botezului, atunci când harul lui Dumnezeu i s-a pogorât in suflet însemnându-i destinul. Pentru că oamenii care cântă frumos se nasc așa, pur și simplu, nu devin talentați, străduindu-se. Simplitatea i-a fost mereu haină pentru trup și pentru suflet. Se simte în vorbe, în gesturi și mai ales, în emoția și în sfiala cu care vorbește despre sine. Este "puțin" din fiecare cântec pe care l-a cântat. Îl poți cunoaște "frunzărindu-i"repertoriul, ca pe o carte. Cartea vieții unui om pentru care adevărata putere nu stă în marca mașinii în care se cară ci în inimile în care s-a cuibărit, rămânând mereu un dar frumos pentru cei care îl aleg. Pentru că dragostea care îi înflorește cântecul, poate aprinde lumina și în sufletul celuilalt.
Poate că gestul de a te dărui pe tine prin cântec, presupune o dragoste jertfelnică. "Și daca binele împlinit este pricina de alt bine "- așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, "și dacă veți tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea."
Manuela Tăbăcar
Și dacă oamenii "sunt drumuri care șerpuieșc prin viață îndreptându-se către un vis" - Petrică Miulescu Irimică nu s-a oprit niciodată din visat. Nici chiar atunci când visul i s-a împlinit. A visat să cânte, copil fiind, iar cântecul a avut nevoie de el, ca să prindă viață. S-au întâlnit pe ulițele copilăriei din satul lui drag, sat "mai mândru ca Parisul." Sau poate că pentru prima oară, prin Taina Botezului, atunci când harul lui Dumnezeu i s-a pogorât in suflet însemnându-i destinul. Pentru că oamenii care cântă frumos se nasc așa, pur și simplu, nu devin talentați, străduindu-se. Simplitatea i-a fost mereu haină pentru trup și pentru suflet. Se simte în vorbe, în gesturi și mai ales, în emoția și în sfiala cu care vorbește despre sine. Este "puțin" din fiecare cântec pe care l-a cântat. Îl poți cunoaște "frunzărindu-i"repertoriul, ca pe o carte. Cartea vieții unui om pentru care adevărata putere nu stă în marca mașinii în care se cară ci în inimile în care s-a cuibărit, rămânând mereu un dar frumos pentru cei care îl aleg. Pentru că dragostea care îi înflorește cântecul, poate aprinde lumina și în sufletul celuilalt.
Poate că gestul de a te dărui pe tine prin cântec, presupune o dragoste jertfelnică. "Și daca binele împlinit este pricina de alt bine "- așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, "și dacă veți tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea."
Manuela Tăbăcar
Комментарии