Secretul descoperit de Martin Luther - vlog teologie și cafea

Care a fost secretul descoperit de Martin Luther? În acest episod de vlog teologie și cafea discutăm despre descoperirea care a stat la baza Reformei Protestante din secolul al 16-lea.

Rev. Mihai Corcea

Pentru mai multe resurse de la Biserica Evanghelică Reformată București:

site web

pagina Facebook

vlog Teologie și Cafea

Chiar există Dumnezeu?

Cum ne închinăm în biserica reformată?

Canoanele din Dort - doctrina despre har și predestinare

De ce nu sunt neoprotestant?

De ce nu sunt ortodox?

#vlog #bucurești #religie #biserică #evanghelic #biblia #mihai #pastor #reformat #reformata #luther #calvin #romania #predica #scriptura #dumnezeu #hristos #liturghie #apologetica #apologia #carte #corcea #confesiune #catolic #ortodox #spiritualitate

0:00 Intro
0:27 Începutul Reformei
0:59 Secretul Descoperit
1:57 Minciuna Medievală
4:50 Părinții Bisericii Antice
12:55 Concluzie

[TheologusOrthodoxus]

Aceasta abordare a fost fara îndoiala prima folosita de reformatori, cu toate ca destul de curând au înteles ca ea nu este suficienta pentru a rezolva problemele puse de Sola Scriptura Cu toate ca s-a soldat de la început cu un esec, aceasta abordare este cea mai populara printre fundamentalistii, evanghelicii si harismaticii mai putin educati. O maxima des folosita de acestia este “Biblia spune ce vrea sa zica si zice ce vrea sa spuna”. Dar atunci când este vorba de texte cu care în general protestantii nu sunt de acord, cum ar fi puterea de a ierta pacatele (Ioan 20:23), euharistia (“Acesta este trupul meu… acesta este sângele meu” – Matei 26, 26, 28), sau învatatura lui Pavel ca femeile sa-si acopere capul în biserica (1 Corinteni 11:1-16), dintr-o data Biblia nu mai spune ce vrea sa zica, si întelesul nu mai este cel literal.
Confruntati cu multimea grupurilor care s-au ridicat sub standardul Reformei si care nu puteau cadea de acord unele cu altele în ce priveste întelesul Scripturii, protestantii au gasit o a doua solutie a problemei, aceea ca Duhul Sfânt îi calauzeste pe protestantii evlaviosi sa interpreteze în mod corect Scriptura. În mod evident, cei care nu erau de acord cu ei nu puteau fi calauziti de Duhul Sfânt. Rezultatul a fost ca unele grupuri protestante le trateaza pe altele ca nefiind crestini. Dar, daca aceasta abordare ar fi corecta, atunci am fi ramas în istorie cu un singur grup protestant care sa fi interpretat corect Scriptura. Care, din miile de grupuri, ar fi acesta? Raspunsul depinde de protestantul pe care îl întrebi. De un lucru putem fi siguri: el crede ca grupul lui este cel care are dreptate.
Totusi, în zilele noastre este mult mai probabil sa întâlnesti protestanti care au o vedere ceva mai relativa cu privire la Adevar si nu mai sustin ca gruparea lor este singura care are dreptate. Odata ce numarul denominatiilor a crescut, a devenit din ce în ce mai dificil pentru orice grupare protestanta sa sustina ca singura detine adevarul, cu toate ca exista înca grupari care o fac. O atitudine mai moderna este aceea ca, în numele “dragostei” aceste “diferente” nu mai au importanta. Probabil fiecare grupare detine o mica “parte din Adevar”, dar nici una din ele întreg Adevarul. A aparut astfel erezia ecumenica. Exista chiar grupuri de “crestini” care nu se opresc la aceste eforturi ecumenice de a recunoaste adevarul altor grupari crestine. Acesti “crestini” cred ca toate religiile detin mici “parti din Adevar”. Concluzia este ca pentru a descoperi întreg Adevarul, fiecare grupare trebuie sa renunte la “diferentele” ei, si unindu-si “partea ei de Adevar” cu alte “parti de Adevar” sa ajunga la întregul Adevar!

La prima vedere aceasta pare raspunsul perfect la întrebarea cum sa interpretam Biblia: textele clare sa le interpreteze pe cele care nu sunt clare. Logica acestei metode este simpla, ideea fiind ca daca un pasaj prezinta o învatatura într-o maniera obscura, atunci acea învatatura este clar prezentata în alta parte a Scripturii. Foloseste textele clare pentru a le elucida pe cele mai putin clare. Asa au precizat învatatii de la Tubingen în prima lor scrisoare catre Patriarhul Ieremia al II-lea:
Deci o cale mai buna de interpretare a Scripturii nu poate fi gasita decât aceea ca Scriptura sa interpreteze Scriptura, adica prin ea însasi. Caci aceeasi Scriptura a fost dictata de acelasi Duh, care Îsi întelege voia si poate mai bine decât oricine sa-Si precizeze întelesul.
Oricât ar parea de promitatoare, aceasta metoda s-a dovedit insuficienta sa rezolve problema haosului si a farâmitarii lumii protestante. Punctul ei slab este criteriul dupa care se clasifica textele “clare” si cele “neclare”. Baptistii, care cred ca este imposibil pentru un crestin sa-si piarda mântuirea odata ce este “mântuit”, descopere o serie de texte care “în mod clar” întaresc învatatura lor cu privire la “siguranta mântuirii” – de exemplu “Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi” (Romani 11:29) si “Oile Mele asculta de glasul Meu si Eu le cunosc pe ele, si ele vin dupa Mine si Eu le dau viata vesnica si nu vor pieri în veac, si din mâna Mea nimeni nu le va rapi.” (Ioan 10:27, 28). Dar atunci când întâlnesc texte care par a indica faptul ca mântuirea se poate pierde, ca de exemplu “Si tu, fiul omului, spune fiilor poporului tau: Dreptatea dreptului nu-l va scapa în ziua pacatuirii lui si nelegiuitul nu va cadea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua pacatuirii sale nu va putea ramâne cu viata pentru dreptatea sa.” (Ezechiel 33:12), ei folosesc textul “clar” pentru a-l lamuri pe cel “neclar”. Metodistii, dupa care credinciosii îsi pot pierde mântuirea daca Îi întorc spatele lui Dumnezeu, nu considera aceste texte din urma sunt “neclare”, si dimpotriva, le folosesc pe acestea pentru a clarifica textele “clare” ale baptistilor. În felul acesta, baptistii si metodistii îsi arata unii altora texte, neputând întelege de ce ceilalti nu înteleg ceea ce lor li se pare foarte “clar”.

[TheologusOrthodoxus]

Ne-am astepta ca un sistem de credinta ca Protestantismul, care afirma ca numai Scriptura are autoritate în chestiuni de credinta, ar încerca mai întâi sa dovedeasca faptul ca aceasta învatatura satisface propria ei cerinta. Ne-am astepta ca protestantii sa poata scoate la iveala din Scriptura sute de texte care sa dovedeasca adevarul acestei învataturi. Cel putin doua sau trei texte ar trebui folosite în acest scop, caci Scriptura însasi spune, “Orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori.” Dar, asemenea copilului din poveste care a spus cu glas tare ca împaratul nu era îmbracat, trebuie sa spun si eu ca nu exista un singur verset în întreaga Scriptura care sa dea aceasta învatatura. Da, sunt nenumarate texte care vorbesc despre inspiratia ei divina, despre autoritatea ei si despre folosul ei – dar nu exista nici un pasaj care ar afirma ca numai Scriptura ar avea autoritate pentru credinciosi. Daca o astfel de învatatura ar aparea macar în mod implicit, atunci cu siguranta ea ar fi fost promovata si de Parintii Bisericii, dar care dintre Sfintii Parinti a dat vreo astfel de învatatura? În felul acesta, învatatura cea mai fundamentala a Protestantismului se neaga pe ea însasi, contrazicându-se pe sine. Nu numai ca Sola Scriptura nu este declarata în Scriptura, dar este în mod explicit negata de Scriptura (ceea ce deja am discutat), care ne învata ca Traditia are autoritate pentru crestini (2 Tesaloniceni 2:15, 1 Corinteni 11:2).
Din primele zile ale Reformei, protestantii au fost obligati sa se confrunte cu faptul ca numai prin Biblie si ratiunea individuala, oamenii nu puteau ajunge de acord cu privire la chestiuni fundamentale de doctrina. Chiar si în timpul vietii lui Martin Luther s-au ridicat zeci de grupuri, toate pretinzând loialitate fata de Scriptura, dar care nu puteau cadea de acord cu privire la învatatura Bibliei. Luther a stat cu mult curaj în fata Dietei din Worms si a afirmat ca nu-si va schimba pozitia decât daca cineva l-ar convinge pe baza Scripturii sau a ratiunii; mai târziu, când Anabaptistii, care se deosebeau de luterani doar în câteva puncte, au cerut sa li se acorde aceeasi îngaduinta, luteranii i-au macelarit cu miile. Iata ce a ramas din “dreptul fiecarui individ sa înteleaga singur Scriptura”! În ciuda problemei evidente pe care o punea farâmitarea Protestantismului, protestantii nu au dat înapoi în ce priveste Sola Scriptura, ci au tras concluzia ca cei cu care nu sunt de acord, cu alte cuvinte cei aflati în afara propriului lor grup nu interpreteaza în mod corect Scriptura. S-au facut o serie de încercari pentru a rezolva aceasta problema. O metoda de a reversa multiplicare incredibila a schismelor nu s-a gasit înca, dar protestantii continua sa caute cheia miraculoasa care sa le rezolve problema. Sa examinam în continuare cele mai populare metode de interpretare a Bibliei, preferate de diferite grupuri protestante.

[DeciovToni-qtic]

Dece nu apare Numele Lui Isus Hristos in aces video ?

[floreadaniel]

Nu este vorba ca ma poticnesc, ci doar am o curiozitate. E vorba de cele doua vereghete / ghiului de la ambele maini. 🙂 Sunt doar curios daca au vre-o insemnatate . De ce nu unu? Sunt doar curios. Multumesc! 🙂

[severmanciu]

Unde va e succesiunea apostolică, care e o condiție te transmitere al Harului?

[TheologusOrthodoxus]

Marea eroare a asa-zisei metode “stiintifice” de abordare a Scripturii consta în adoptarea prejudecatilor empiriste în studiul istoriei, Scripturii si al teologiei. Metodele empirice functioneaza bine când sunt aplicate corect în stiintele naturale, dar atunci când sunt aplicate acolo unde nu au cum sa functioneze, ca de exemplu în cazul momentelor unice ale istoriei (care nu pot fi repetate si testate), ele nu pot produce rezultate consistente sau corecte. Oamenii de stiinta nu au putut inventa un telescop care sa priveasca în lumea spiritelor, dar cu toate acestea, anumiti savanti protestanti afirma ca, în lumina stiintei, existenta demonilor si a Diavolului a fost infirmata. Daca Diavolul ar aparea înaintea unui empirist cu o furca în mâna si colorat în rosu, el ar gasi o explicatie care sa se conformeze conceptiei lui despre lume. Cu toate ca astfel de empiristi se mândresc cu “mintea lor deschisa”, ei sunt atât de orbiti de propriilor lor presupuneri, încât nu pot vedea nimic care nu se conformeaza conceptiilor lor despre realitate. Aplicat în mod consecvent, empirismul ar discredita întreaga cunoastere (inclusiv pe el însusi), dar îsi permite în mod convenabil sa fie inconsecvent, deoarece “reputatia pe care o are pentru rigoarea lui stiintifica depaseste defectele pe care le are în fundamentul lui”.
Legatura care exista între concluziile extrem de diferite ale protestantilor conservatori si ale savantilor protestanti liberali este greu de perceput – mai ales de catre fundamentalistii conservatori! Cu toate ca acestia se vad pe ei însisi în completa opozitie fata de protestantismul liberal, de fapt ei folosesc aceleasi metode în studiul Scripturii ca si liberalii, si împreuna cu acestea, aceleasi presupuneri filozofice fundamentale. În felul acesta, diferentele dintre “liberali” si “conservatori” nu sunt diferente în presupuneri fundamentale, ci în limita la care ei le duc la concluziile lor logice.
Daca exegeza protestanta ar fi cu adevarat “stiintifica”, asa cum se pretinde, atunci rezultatele ei ar fi întotdeauna aceleasi. Daca metodele ei ar constitui “tehnologii nepartinitoare” (cum le vad unii) atunci indiferent cine le-ar folosi, ar ele ar duce la aceleasi concluzii. Dar ce descoperim atunci când analizam stadiul curent al studiilor protestante? Chiar si dupa parerea “expertilor”, cercetarea biblica protestanta este în criza. Aceasta criza este cel mai bine ilustrata de un cunoscut savant protestat, specialist în Vechiul Testament, Gerhard Hasel (în studiul sau cu privire la istoria si starea actuala a teologiei Vechiului Testament: “Teologia Vechiului Testament: Subiecte în dezbaterea curenta”), care arata ca în anii 70 cinci noi teologii ale Vechiului Testament au aparut la lumina, “dar nici una din ele nu este de acord cu celelalte în ce priveste metodele si abordarea”. Faptul uimitor este ca în ciuda pretentiilor de rigoare al studiilor biblice protestante, poti alege la întâmplare aproape orice concluzie si vei gasi “studii riguroase” care sa o sustina. Cu alte cuvinte, poti alege orice concluzie pe care o preferi la un anumit moment, si poti gasi un doctor în teologie care sa o justifice. Evident, aceasta nu este “stiinta” în acelasi sens cu matematica sau chimia! Avem deci de a face cu o disciplina a cunoasterii care se prezinta ca “stiinta obiectiva”, dar care de fapt este o pseudo-stiinta ce ascunde perspective filozofice si teologice aflate în competitie unele cu altele. Este o pseudo-stiinta pentru ca, oamenii de stiinta neputând dezvolta instrumente care sa-L examineze sau sa-L înteleaga pe Dumnezeu, un studiu stiintific al teologiei sau al interpretarii Bibliei este imposibil. Aceasta nu înseamna ca nu pot exista studii riguroase si folositoare; înseamna numai ca, sub camuflajul studiilor istorice si lingvistice legitime, ascunse în spatele pretentiilor stiintifice, metodele protestante de cercetare a Bibliei sunt produsul si instrumentul prejudecatilor teologice si filozofice protestante.
Cu o subiectivitate care depaseste speculatiile psihanalizei Freudiene, savantii protestanti aleg în mod subiectiv “fapte” si “dovezi” care se potrivesc intentiilor lor si apoi îsi aplica metodele pentru a ajunge la concluzii predeterminate de baza prejudecatilor lor. În acelasi timp, savantii protestanti, atât cei “liberali” cât si cei “conservativi” se descriu pe ei însisi ca “oameni de stiinta” nepartinitori. Mai mult decât atât, deoarece universitatile moderne nu dau doctorate celor care doar repeta adevarul neschimbat, acesti savanti se întrec unii pe altii în producerea unor teorii originale. Aceasta este chiar esenta ereziei: noutate, opinie personala aroganta, auto-înselare.

[getasticha]

Dati detali dedpre minciunile lor Pastele ciu oua și iepuri, Mos Crqciun etc

[TheologusOrthodoxus]

Înecati într-o mare de diviziuni si opinii subiective, protestantii apeleaza la o metoda mai intelectuala si cu un aer de obiectivitate. Pe masura ce timpul trecea si farâmitarea crestea, stiinta si ratiunea au devenit standardele prin care teologii protestanti au sperat sa creeze o anumita consecventa în interpretarile lor. Aceasta abordare “stiintifica”, care a ajuns sa predomine studiile protestante, iar în secolul nostru chiar si cele catolice, este cunoscuta sub numele de “Exegeza Critica-istorica”. Dupa aparitia Iluminismului, stiinta parea a fi capabila sa rezolve toate problemele omenirii. Studiile protestante au început sa aplice metodologia si filozofia stiintelor în teologie si studiul Bibliei. Începând cu vremea iluminismului, savantii protestanti au analizat fiecare aspect al Bibliei: istoria, manuscrisele, limbile biblice, etc. Privind Scriptura ca pe un santier arheologic, acesti savanti au cautat sa analizeze fiecare fragment si osisor folosind cele mai moderne metode stiintifice. Trebuie sa recunoastem ca aceste studii au adus multe cunostinte folositoare. Din nefericire, aceasta metodologie a produs si erori grave, dar fiind prezentata cu o aura de obiectivitate stiintifica multi crestini sunt fascinati de farmecul ei.
Ca si alte metode folosite de protestanti, aceasta metoda cauta sa înteleaga Biblia, ignorând în acelasi timp Traditia. Exista nu una, ci multe metode de exegeza protestanta, si toate îsi propun acelasi scop, acela de a “lasa Biblia sa se explice pe ea însasi”. Desigur, nici un crestin nu s-ar putea opune la ceea ce “spune” Scriptura, daca prin aceste metode ea s-ar explica singura. Problema este ca acei care îsi asuma rolul de purtatori de cuvânt ai Bibliei o filtreaza prin prisma propriilor lor prejudecati protestante. Afirmând ca sunt obiectivi, ei interpreteaza Scriptura în conformitate cu bagajul lor de traditii si dogme, indiferent daca sunt fundamentalisti sau liberali rationalisti. Ceea ce au facut savantii protestanti a fost (folosind o expresie a lui Albert Schweitzer) sa se uite în fântâna istoriei pentru a gasi întelesul Bibliei. Ei au scris volume peste volume cu privire la acest subiect, dar din pacate si-au vazut doar propriile lor reflectii.
Savantii protestanti (atât cei “liberali”, cât si cei “conservativi”) au gresit aplicând în mod eronat metodologiile empirice pe tarâmul teologiei si al studiilor biblice. Pentru a descrie aceste eforturi, folosesc aici termenul de Empirism într-un sens larg, care se refera la modul rationalist si materialist de a vedea lumea, caracteristic gândirii Vestice. Sistemele pozitiviste de gândire (empiricismul fiind unul dintre acestea) încearca sa se bazeze pe o cunoastere “certa”. Empirismul este sistemul dupa care întreaga cunoastere este bazata pe experienta si doar afirmatiile care sunt stabilite pe baza unei metode stiintifice de observare pot fi considerate drept sigure. La metodele de observare si experimentare se adauga principiul îndoielii metodologice, cel mai bun exemplu fiind filozoful francez Rene Descartes, care îsi începe discursul filozofic cu observatia ca totul poate fi pus la îndoiala, cu exceptia propriei existente (“Gândesc, deci exist”), acesta fiind punctul de plecare al unui sistem filozofic bazat pe un adevar care nu poate fi pus la îndoiala. La început, reformatorii s-au multumit cu presupunerea ca Biblia este baza sigura pe care se poate sprijini filozofia si teologia. Dar, pe masura ce spiritul Iluminismului devenea tot mai prevalent, savantii protestanti au început sa supuna chiar si Biblia metodelor de investigatie rationaliste – încercând sa stabileasca ce se poate cunoaste “în mod sigur” din Biblie. Savantii protestanti liberali au desavârsit acest proces, înlaturând una dupa alta toate “învelisurile exterioare” si au ramas doar cu propriile lor opinii si propriul lor sentimentalism ca baza pentru ce le-a ramas din credinta lor.
Protestantii conservatori au fost mult mai putin consistenti în abordarea lor rationalista. Ei au pastrat o anumita reverenta fata de Scriptura si o credinta în inspiratia ei. Totusi, în mod esential, chiar si printre cei mai convinsi fundamentalisti, metoda lor este în mod esential înradacinata în acelasi spirit rationalist ca cel al liberalilor. Un prim exemplu poate fi întâlnit printre asa-numitii fundamentalisti dispensationalisti, care sustin ca în diferitele stadii ale istoriei Dumnezeu i-a tratat pe oameni în conformitate cu anumite dispensatii, cum ar fi cea “Adamica”, “a potopului”, “Mozaica”, “Davidica”, etc. Se poate vedea ca exista un graunte de adevar în aceasta teorie, dar ei merg dincolo de Vechiul Testament si învata ca acum suntem sub o alta dispensatie decât a crestinilor din primul veac. Cu toate ca minunile au fost prezente în “perioada Noului Testament”, ele nu mai au loc astazi. Fara a avea nici o baza scripturala, aceasta metoda este foarte convenabila, caci le permite sa accepte minunile consemnate în Biblie si sa ramâna empiristi în viata de fiecare zi. Cu toate ca discutarea unei astfel de metode pare a fi doar de interes academic si ca ea nu influenteaza pe protestantul de rând, acesta este de fapt atins de un astfel de rationalism.

[SSzabolcs]

Ce spuneau parintii antici despre eucharistie, despre starea civila a preotului? Biserica catolica tot afirma ca apostolii vorbeau despre transformarea vinului si a painei in trupul lui Christo, ca apostolii au transmis parintilor antici ca slujitorii bisericii nu pot sa se casatoreasca.

[severmanciu]

Cum ajunge Harul la Protestanți, când ei lipsesc din succesiune 1700?Pavel în 2 Timotei 1 versetul 6 ne vorbește despre punerea mâinilor, ca o condiție de transmiterea Harului!Cine a hirotonit primul Episcop Protestant, când voi ați lipsit din succesiune?

[iosif.cimpoesu]

Nu ți se pare că ești unul dintre teologii "infailibili" care le știu pe toate la perfecție !!!
Principiul "Sola Scriptura" include doar Biblia nu și selecții de citate din scrierile anumitor cetățeni supranumiți "sfinți părinți" din secolele x și y + Martin Luther și inchizitorul Jean Calvin, care l-a ars pe rug pe "ereticul"/teologul Miguel Servet pentru delict de opinie.