Leroida – colinda junilor din Soveja

Leroida sau Leroanda este colinda tradițională practicată în comunitatea arhaică din Soveja, jud. Vrancea (comunitate alcătuită din argeșeni de la Rucăr și Dragoslavele veniți în valuri succesive în munții Vrancei). Era interpretată numai de flăcăi și numai în seara/noaptea de Ajun al Crăciunului.
Melodie culeasă și notată de Părintele Constantin Iustin Stoica.
Interpretează Corul Bizantin al Seminarului din Buzău, condus de Părintele Daniel Dumitrică (în cadrul spectacolului La Gurile Raiului, 5 decembrie 2019).

[constantinstoica]

"Că la noi în sat, ca nicăieri, un singur colind se cânta, Oileroida, și numai de flăcăii de horă, noaptea, după ce se însera, și numai o dată se trecea pe la fiecare gospodărie. Nu trebuia să rămână necolindată nicio casă. Ca să cânte la tot satul, acesta era împărțit în două și se făceau două cete, cuprinzându-se în acest fel toate casele. Se cânta afară în târnaț și după terminarea colindatului cineva din casă deschidea ușa la tindă și dădea flăcăilor banii. Le dădea ceva mai mult lor, flăcăilor, considerându-i oameni mai mari, adică cinci-șase lei. Cine dădea zece însemna mult și se onora și el în acest fel după rangul lui în sat. Zic se dădea mai mult în comparație cu cetele nesfârșite care umblau cu buhaiul în seara și în noaptea de Anul Nou, adică a celor mici, copiilor, care primeau de regulă un leu - doi, cel mult trei, și aceștia de la rude. Cu buhaiul umblau și flăcăii tot așa împărțind satul și tot cam atâți bani primeau. Ei căpătau și câte un colac de la toate casele care aveau fete ieșite la horă sau, cum se spunea, "puse în joc". Li se făcea mare onoare flăcăilor dacă atunci când isprăveau Oileroida sau Plugușorul, deschidea fata ușa de la tindă, le dădea banii și colacii, ea personal. Colacii proaspeți, că numai făcuți în ziua aceea se dădeau, se mâncau atunci pe nerăsuflate de flăcăi până se săturau și dacă se adunau mai mulți, se-mpărțeau la sfârșit. Alții îi mai ascundeau lăsându-i în urmă după ce treceau, agățați în vreun perj. Altfel îi mâncau cânii că nu era casă să nu aibă măcar o cotarlă. Dacă ceilalți se trezeau că au dispărut colacii și nu mai aveau ce împărți, știindu-i cam câți au fost și fiind și puțin mai abțiguiți, se stârnea câte o bătaie de rămânea parte din ei cu capetele sparte. Că se pricepeau să dea numai la cap că acolo dacă-l pălește, îl face să nu mai poată ține ghioaga-n mână. Banii care se strângeau, îi lua unul din ei mai de încredere și mai cinstit, de altfel, cel care-i și adunase și plătea lăutarii care cântau la horă în zilele de sărbătoare, pentru câte zile ajungeau." Ion Răduța, "Soveja - între realitate și amintire", Ed. Terra, Focșani, 2008, pp. 193-194.