N-ai stiut - Sorin Poclitaru

N-ai știut - Sorin Poclitaru

N-ai ştiut să te laşi fericită să fii,
Nu te-ntreb, de-ai găsit, în războaie folos,
După lupte rămân numai locuri pustii,
Şi urâtul din noi nu devine frumos.

N-ai putut să-nțelegi sau n-ai vrut,n-am habar,
Poate-n inima ta ai simțit diferit,
Şi-aş fi vrut uneori ca o dată măcar
Să-ți permiți să iubeşti cum doar eu te-am iubit.

Te-ai temut că-i păcat să nu simți că ți-e rău,
N-ai putut să pricepi ce e bun şi ce nu,
N-ai ştiut unde eşti,unde e locul tău,
Şi ce-nseamnă de fapt cum ar fi să fii tu.

Am avut amândoi mici orgolii fireşti,
Cred că oamenii pot, câteodată, greşi,
E de-ajuns să-nțelegi că atunci când greşeşti,
Ce omori doar urând, nu mai poți să învii.

N-ai ştiut să-nțelegi fericirea ce e,
E târziu să îndrepți ce e strâmb între noi,
A rămas prea puțin şi-o-ntrebare: de ce
N-am ştiut cum să fim fericiți amândoi?