filmov
tv
Putin se închină la icoane, dar trimite rachete, drone în Ucraina

Показать описание
Credința nu poate fi interzisă
În timpul comunismului, oamenii erau descurajați să meargă la biserică, dar nicio interdicție, oricât de severă, nu a reușit să stingă lumina credinței din sufletele noastre. Paștele – sărbătoarea Învierii – era trăit în taină, cu smerenie, dar și cu curaj.
Ca elevi, eram chemați la activități școlare tocmai în ajunul și în prima zi de Paști – chiar dacă era sâmbătă sau duminică. Se încerca astfel să ni se fure bucuria sărbătorii. Cei care îndrăzneam să arătăm că suntem creștini eram luați peste picior în gazeta de perete – o formă publică de umilință.
Profesorii stăteau la poarta bisericilor și notau numele copiilor care intrau, pentru ca mai apoi să li se interzică accesul în sfântul lăcaș. Dar credința găsea mereu o cale. Ne urcam în clopotniță și unii dintre noi făceau șotii, aruncau ouă crude ca dascălii să plece, iar noi să putem rămâne în Casa Domnului.
Ne amintim cu durere de bisericile distruse, transformate în depozite sau grajduri. Și totuși, credința a rămas.
Tata ne povestea cum, în timpul foametei, au făcut pască din făină de orz – atât aveau, dar bucuria Învierii n-a lipsit nici atunci.
Astăzi, vedem cum lideri care se închină în fața icoanelor, ca Putin, președintele Rusiei, trimit bombe și drone peste oameni nevinovați în Ucraina. Ipocrizia nu are granițe.
Iar noi, acum liberi să mergem la biserică, o facem mai puțin. Și totuși, în noaptea Învierii, se întâmplă o minune: neamul se adună, "grămăjoară", cum zicem noi. Pentru că Învierea Domnului rămâne un timp sacru care ne leagă, dincolo de ani, regimuri și încercări.
Să nu uităm niciodată: credința nu poate fi interzisă.
Vlad Mihăilă, preot, Mitropolia Basarabiei
În timpul comunismului, oamenii erau descurajați să meargă la biserică, dar nicio interdicție, oricât de severă, nu a reușit să stingă lumina credinței din sufletele noastre. Paștele – sărbătoarea Învierii – era trăit în taină, cu smerenie, dar și cu curaj.
Ca elevi, eram chemați la activități școlare tocmai în ajunul și în prima zi de Paști – chiar dacă era sâmbătă sau duminică. Se încerca astfel să ni se fure bucuria sărbătorii. Cei care îndrăzneam să arătăm că suntem creștini eram luați peste picior în gazeta de perete – o formă publică de umilință.
Profesorii stăteau la poarta bisericilor și notau numele copiilor care intrau, pentru ca mai apoi să li se interzică accesul în sfântul lăcaș. Dar credința găsea mereu o cale. Ne urcam în clopotniță și unii dintre noi făceau șotii, aruncau ouă crude ca dascălii să plece, iar noi să putem rămâne în Casa Domnului.
Ne amintim cu durere de bisericile distruse, transformate în depozite sau grajduri. Și totuși, credința a rămas.
Tata ne povestea cum, în timpul foametei, au făcut pască din făină de orz – atât aveau, dar bucuria Învierii n-a lipsit nici atunci.
Astăzi, vedem cum lideri care se închină în fața icoanelor, ca Putin, președintele Rusiei, trimit bombe și drone peste oameni nevinovați în Ucraina. Ipocrizia nu are granițe.
Iar noi, acum liberi să mergem la biserică, o facem mai puțin. Și totuși, în noaptea Învierii, se întâmplă o minune: neamul se adună, "grămăjoară", cum zicem noi. Pentru că Învierea Domnului rămâne un timp sacru care ne leagă, dincolo de ani, regimuri și încercări.
Să nu uităm niciodată: credința nu poate fi interzisă.
Vlad Mihăilă, preot, Mitropolia Basarabiei
Комментарии