filmov
tv
Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii '90)
Показать описание
Fraţilor, se spune adeseori că regimul comunist a căzut şi pentru că mulți dintre cei puternici
înainte de 1989 nu aveau unde şi cum să își cheltuie banii. Membri de prim rang ai Partidului
Comunist, dregători locali în orașe mari sau ofițeri de Securitate acumulaseră avere și influență
greu de consumat într-o viață. Casele acestor oameni începuseră se semene tot mai mult cu niște
depozite care adăposteau stocuri de cafea, băuturi rafinate, haine sau tot soiul de bunuri care nu
se găseau cu ușurință. Deși erau stâlpii de rezistență ai unui regim care le asigura statut și
influență, tânjeau după comoditățile și rafinamentul Occidentului pentru că, în ciuda tuturor
avantajelor, la sfârşitul zilei nu reușeau să fie decât niște chiori în țara orbilor. În cele din urmă,
lăcomia lor și lipsurile celorlalţi au compus prohodul comunismului. Pe ruinele lui, privilegiații
și sărmanii s-au întâlnit din nou, în aceleași roluri, de profitori și înșelați. Foamea de bani, ideea
greșită despre bunăstare și lumea de dincolo i-au făcut pe unii să profite, iar pe alții să-și piardă
mințile, banii, uneori chiar viețile. Așa a apărut „Caritas”, în acest marasm al tranziției, într-un
ocean de confuzie și cinism, în care unii au știut de la bun început cum să navigheze, în vreme ce
majoritatea fără busolă a naufragiat negreşit. „Caritas” a fost una dintre primele lecții amare ale
libertății și democrației, nici mai mult nici mai puțin decât ideea că peștele cel mare îl înghite pe
cel mic și că dorința de profit, care stă la temelia capitalismului, nu are sațiu și, de multe ori, nici
morală.
Visul de aur al ultimei generații a nomenclaturii comuniste pare să fi fost nu edificarea societății
multilateral dezvoltate, cât petrecerile la piscină, mașinile scumpe și accesoriile de lux. De la
grătarele şi chefurile patriarhale ferite, de dinainte de 1989, acompaniate de lăutari şi udate cu
bere, aceşti oameni au trecut la o expunere agresivă, pentru că, nu-i aşa, ce sens are să ai bani
dacă cineva nu suferă din cauza asta, văzând cum îi risipeşti ostentativ? Ceea ce înainte părea
interzis de morala socialistă, acum era permis. Concomitent, aceleași dorințe s-au aprins şi în
minţile celor mulţi, însă, surpriză, concurenţa a fost neloială. Nu e de mirare că primele mari
averi din România s-au făcut pe seama oamenilor, prea naivi şi lipsiţi de mijloace pentru a se
apăra de o minoritate venală şi vicleană. În această aventură, puternicii zilei s-au folosit şi de
indivizi obscuri.
Text scris de istoricul Constantin Vasilescu
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
Aparatură Folosită:
înainte de 1989 nu aveau unde şi cum să își cheltuie banii. Membri de prim rang ai Partidului
Comunist, dregători locali în orașe mari sau ofițeri de Securitate acumulaseră avere și influență
greu de consumat într-o viață. Casele acestor oameni începuseră se semene tot mai mult cu niște
depozite care adăposteau stocuri de cafea, băuturi rafinate, haine sau tot soiul de bunuri care nu
se găseau cu ușurință. Deși erau stâlpii de rezistență ai unui regim care le asigura statut și
influență, tânjeau după comoditățile și rafinamentul Occidentului pentru că, în ciuda tuturor
avantajelor, la sfârşitul zilei nu reușeau să fie decât niște chiori în țara orbilor. În cele din urmă,
lăcomia lor și lipsurile celorlalţi au compus prohodul comunismului. Pe ruinele lui, privilegiații
și sărmanii s-au întâlnit din nou, în aceleași roluri, de profitori și înșelați. Foamea de bani, ideea
greșită despre bunăstare și lumea de dincolo i-au făcut pe unii să profite, iar pe alții să-și piardă
mințile, banii, uneori chiar viețile. Așa a apărut „Caritas”, în acest marasm al tranziției, într-un
ocean de confuzie și cinism, în care unii au știut de la bun început cum să navigheze, în vreme ce
majoritatea fără busolă a naufragiat negreşit. „Caritas” a fost una dintre primele lecții amare ale
libertății și democrației, nici mai mult nici mai puțin decât ideea că peștele cel mare îl înghite pe
cel mic și că dorința de profit, care stă la temelia capitalismului, nu are sațiu și, de multe ori, nici
morală.
Visul de aur al ultimei generații a nomenclaturii comuniste pare să fi fost nu edificarea societății
multilateral dezvoltate, cât petrecerile la piscină, mașinile scumpe și accesoriile de lux. De la
grătarele şi chefurile patriarhale ferite, de dinainte de 1989, acompaniate de lăutari şi udate cu
bere, aceşti oameni au trecut la o expunere agresivă, pentru că, nu-i aşa, ce sens are să ai bani
dacă cineva nu suferă din cauza asta, văzând cum îi risipeşti ostentativ? Ceea ce înainte părea
interzis de morala socialistă, acum era permis. Concomitent, aceleași dorințe s-au aprins şi în
minţile celor mulţi, însă, surpriză, concurenţa a fost neloială. Nu e de mirare că primele mari
averi din România s-au făcut pe seama oamenilor, prea naivi şi lipsiţi de mijloace pentru a se
apăra de o minoritate venală şi vicleană. În această aventură, puternicii zilei s-au folosit şi de
indivizi obscuri.
Text scris de istoricul Constantin Vasilescu
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
Aparatură Folosită:
Комментарии