Procesiune cu Icoana Maicii Domnului Lidianca de la Neamț

Icoana Maicii Domnului este de tip Hodighitria – Îndrumătoarea, Fecioara Maria ținând Pruncul pe brațul stâng. Sulul pe care îl ține Pruncul Iisus în mâna stângă simbolizează Evanghelia, mâna Sa dreaptă binecuvântând întreaga lume. Mâna dreaptă a Maicii arată spre Pruncul Iisus, Cel Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Teologii văd în această ipostază a Maicii Domnului o preînchipuire a Bisericii, prin care cei care cred sunt călăuziți spre Hristos, Mântuitorul lumii.

Deși dintotdeauna icoana a fost considerată făcătoare de minuni, din multitudinea acestora ni s-au păstrat doar câteva. Dintre acestea, amintim minunea săvârșită în anul 1491, la Înălțarea Domnului – hramul mănăstirii –, când icoana, scoasă în procesiune, s-a ridicat în văzduh, în văzul celor prezenți, din mâinile celor care o purtau; aceeași minune s-a repetat și în anul 1655, cu prilejul procesiunii din ziua Sfintelor Paști.

O altă minune s-a întâmplat în anul 1821, când oștirile otomane înrolate în armata lui Alexandru Ipsilanti (1792-1828), conducătorul Eteriei, au pornit împotriva grecilor care inițiaseră o acțiune de eliberare a Țărilor Române. Paginile cronicarilor consemnează că otomanii – după ce i-au ucis pe toți călugării și viețuitorii din Mănăstirea Secu și după ce au prădat și au incendiat mănăstirea – s-au îndreptat spre Mănăstirea Neamț, însă înainte de a ajunge aproape de mănăstire li s-a schimbat mânia în blândețe, lucru de care și ei singuri s-au minunat. Suntem încredințați că soldații otomani – musulmani fiind – n-au reușit să înțeleagă că cea care le-a schimbat inima a fost însăși Maica Domnului, prin icoana sa cea făcătoare de minuni, care a fost tăinuită în Muntele Rusu în anul 1821, pe 3 iunie, împreună cu alte odoare și documente, de părinții Neonil, Sebastian și Filip, rânduiți de părintele stareț Ilarie al Mănăstirii Neamț (1818-1823).

Icoana a fost tăinuită unde se află astăzi Schitul Icoana Veche. Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios din obștea mănăstirii, spunându-i că nu-i va părăsi. Și așa a fost! De șase secole, călugării și viețuitorii Mănăstirii Neamț s-au simțit ocrotiți de prezența și lucrarea Maicii Domnului în viața și nevoințele lor, prin icoana ei făcătoare de minuni.

Însă nu a fost prima experiență de acest fel. De mai multe ori obștea de monahi a mănăstirii a fost nevoită să se refugieze din calea cotropitorilor, luând cu ei și icoana, cu care rămâneau în locuri tăinuite până când pericolul se îndepărta, iar monahii puteau să se întoarcă la locul lor de nevoință.